Mini-tabara

De vineri ne tot distram muncind la Clubul Victoriosilor.Au venit si prietenii nostri din tara si ne-am bucurat mult sa-i avem din nou aproape.
AM facut repetitii impreuna cu ei,am inregistrat impreuna cu ei,am facut poze cu si pentru ei,am mancat cu ei la masa din nou,am dansat langa ei,iar maine ii vom avea si in cadrul emisiunii Clubul Victoriosilor.
Se spune ca tot ce este frumos se duce repede,si asa este,dar niciodata nu vor pleca acele clipe din sufletul nostru,vor fi acolo,fiecare perla,fiecare suras,fiecare clipa petrecuta alaturi de cei dragi noua...niciodata nu vor pleca,chiar daca timpul trece,chiar daca distanta este mare,este vorba de sufletul fiecaruia si de cum se agata de fiecare amintire...acest lucru tine de fiecare persoana...

Libertate 4

Scapase intr-o lume noua.Era libera si nu-i venea sa creada,si desi era adevarat,si desi intelegea acest lucru,se simtea mereu urmarita,se gandea de "N' ori inainte sa faca un lucru,ceea ce era si bine,dar cateodata si rau,pentru ca acea impulsivitate dintr-un anumit moment,nu poate fi intotdeuna una care sa duca la rau.

Simtea cum pe strada toti ochii sa atintesc asupra ei,cum toata lumea ar sti unde ea se duce,gadea intr-o maniera cam...nici nu stiu care-i cuvantul potrivit,dar oricum,acel fel ii facea mai mult rau decat bine.Toata viata ei,pana in acea zi cand gustase pentru prima data din liberatate,fusese fortata sa gandeasca la fel ca ceilalti,ca el,daca avea o altfel de parere,pentru ceilalti,pentru el,semnifica faptul ca"este clar ca are ceva cu mine".Desi poate ii treceau o mie si una de lucruri prin cap,bune,nu le putea pune in practica,de fapt ceilalti gandeau pentru ea,el gandea pentru ea,ideile ei nu erau luate in considerare,si trebuia sa taca.

Oricum ea se gandise ca-i va fi destul de greu sa se adapteze noului stil de viata,si isi propusese s-o ia incet,sa nu se loveasca prea brutal de toate lucrurile noi petru ea.
Toata viata se considerase un robot,dar acum era cazul sa schimbe acest lucru si sa profite din plin de fiecare secunda,pentru a se gandi cum sa schimbe aceasta lume,in mai bine,si evident,se gandise sa inceapa in primul rand cu ea,sa se bazeze pe ea,sa fie independenta,sa aiba propriile decizii,sa stie sa asculte de sfaturile primite,sa aiba responsabilitatea propiilor acte,sa aduca fericire tuturor,iar atunci cand va primi o palma,sa intoarca si celalalt obraz.

Stiti?Cu fiecare pas facut,asemana tot mai mult stituatiile in care era pusa cu zdrobirea imensului.Ruptura Titanicului in doua,imaginea privind oamenii care incercau sa se agate disperati de orice,doar or scapa cu viata,ii erau deopotriva vii in minte,in suflet.
Cerea cateodta prea mult de la oameni...Adica,si-a dat si ea seama ca ,pentru a fi inteles perfect,trebuie sa treci printr-o situatie identica,si cum ea nu dorea nimanui rau,prefera sa ramana neinteleasa...

Trebuia la un moment dat sa renunte la ceva foarte imporatnt pentru ea,lucru ce-o darama,normal,dar asta trebuia sa faca,pentru a nu da nastere la alte discutii.Multi ar spune ca ar fi existat si o cale de mijloc,dar asa cum a spus,"trebuie sa fii eu,ca sa ma intelgi",asadar prefera comentariile de acest fel,decat altele...
Altadata i se spunea "NU" tot la ceva la care aspira,si ii erau taiate aripile....dar viata merge mai departe,cu sau fara acel lucru pierdut...

Era vorba de rabdare...rabdarea pe care ea trebuia sa o aiba...Sa nu mai astepte atat de mult din partea celorlalti,sa nu mai fie surprinsa cand cineva o lasa la greu,sa nu mai ceara omului ce n-are.cateodata credea ca ea este la un nivel atat de scazut fata de altii,dar pusa in diferite situatii cu aceesi,constata faptul ca lucrurile nu sunt chiar asa...

Oricum...desi ea are niste ani acum..la fel de pesimista e....iar sufletul ii va ramane nevindecat orice ar face...Si totusi...de ce trebuia ea sa se simta vinovata pentru greselile altora?

va urma....

La Ghetuta cu cadouri

Ieri,o mare parte dintre vcitoriosi ne-am adunat,cu mic,cu mare,si-am pornit la drum,la Ploiesti,la minunatul Winmarkt Grand Center,unde am sustinut un spectacol.

Ne-am bucurat sa avem alaturi de noi si alte grupuri ce au incantat prin dans si colinde pornite din sufletul lor cald.

O papusa de portelan vie,Maria,de foarte putini ani,era in mijlocul atentiei,si incerca sa danseze precum vedea la profesionisti.

De asemenea am facut poze,am cantat,si am impartit zambete,si de asemenea am filmat,adica "resposabilul cu camera",domnul Emil Pavel,ne-a ajutat sa avem si alte amintiri,pe care le vom arata cu drag telespectatorilor.

Poveste

Se spune in basme c-a trait
Demult,demult,pe lume o data
....o simpla fata....

Nu era inalta si nici mica,cu idealuri marete,cu dorinta de a fi mereu prima,cu credinta,si multi prieteni...
Se intreaba adesea unde sunt acele clipe ce timpul le-a transformat in amintiri,unde s-au dus orele de diringentie din generala,unde-i doamna Pantu(doamna,sau diri ,sau doamna diriginta),unde-i Ioana,unde-i Magda,unde-i Roxana,unde-i clasa...?,unde-i domanul Udrescu de care se speriau toti...O macinau aceste lucruri mai ales la inceputul liceului...se va intreba cat de curand unde-i clasa ei de la liceu..cat de curand...se va intreba unde-i mansarda,si unde-s scarile si caloriferul din vis..unde se duc toate..?Unde-s iernile de cand era ea micuta,unde-i albul ce se asternea,unde-i emotia ca vine Mos Craciun?In sufletul ei...si desi sunt atat de aproape..le simte atat de departe,iar intoarcea lor brusca la chemarea unei melodii mai triste,o ravaseste....
Simte fiecare melodie,traieste,numai ea stie cat de intens fiecare sunet,pentru ca trezeste in ea un fluviu de amintiri....O calitate,sau poate un minus,depinde cum este privit acest lucru,pe care il detine,este sensibilitatea....Poate ca mai are si alte...calitati,dar si-o gramada de defecte!
Asadar,sensibilitatea,o face adesea vulnerabila,cateodata puternica,nici eu nu stiu cum sa explic,pentru ca nici ea nu prea stie,doar simte...
Fiecare lucru ce-o inconjoara i se pare frumos.NU poate sa spuna ceva urat despre cineva,sau sa minta,oricat de grav ar fi,tot ar spune adevarul...
Dar e si implusiva..si cateodata greseste enorm,raneste si se certa si se lupta mereu cu acest lucru..spera ca intr-o zi n-o sa mai fie asa!
Iubeste!!!iubeste culorile,serile de vara,apusul si rasaritul soarelui,marea,luna si stelele,balconul Ionaei,liftul,banca din parc,luminita magica ce se stinge in ochii fiecarui copil,in sala de teatru,florile,prietenii,parfumul boabelor de cafea,ciresele,cartile,"marea",familie ei,ochii mamei ei,poeziile,pe voi,chiar daca n-o cunosteti,chiar daca o juecati,chiar si pe Vasilica,ce desi un cos,ce-a avut o viata de fluture,si pe el il iubeste,pentru ca a facut o sa rada,sa simta iar,sa vrea iar acea senzatie....
Ar vrea sa spuna multe,dar ii e frica!Ar vrea sa zboare cu "marea" si sa stea mereu langa "marea"ei,dar mai multi factori o impiedica,si unul ar fi acela ca nimeni nu stie cat iubeste "marea"..."Marea"ei....Ii e dor de ea,si mai ales vara,cand desi ar fi vrut s-o vada,nu prea a putut...
Adora sa faca prajiturele,sau sa vorbesca in engleza cu Ioana,sau sa doarma fetele(Ioana,Magda,Roxana,RoOo,Maria,Steff,Medy)la ea,sau sa vorbeasca cu accent frantuzesc cu Ale..Ale.Xandru..Ale..Ale...Xandru...,sau sa stea intinsa pe iarba cruda si sa priveasca cerul,sa faca poze,sa stea in leagan si sa se dea...sa se dea...sa se dea....Are o legatura speciala cu leaganul...O inalta,ii da speranta,dar ii si genereaza amintiri.Si desi ar vrea sa sara din el,ramane,ca-i bine...plange..ar vrea mai mult si totusi,atat de putin...iubire....
Cere mult?Nu,dar nu-i poti cere omului ce n-are!Se enerveaza si pleaca,omul,asta e...
Iubeste diminetile,de toamna,de iarna,de primavara,de vara,nu conteaza..le iubeste..din multe motive...iubeste luna Mai(II),iubeste ceea ce are,desi ar vrea mai mult,si totusi atat de putin..respect...
Eh...va mai povestesc eu..nu se termina aici..Ii pare rau ca nu mi-a vorbit mai des.ar fi foat atat de bine,chiar daca ii trezea din nou amintiri....