Zilele treceau,orele de la liceu nu mai erau asa de interesante,doar el.Tremura in suflet cand il vedea pe coridor si ardea sa-l tina macar de mana.
"Mi-aduc aminte ca atunci cand il vedeam ma topeam de bucurie.Mi se parea un inger.Cel mai frumos dar primit de la Dumnezeu.A venit in calea mea intr-un moment critic al vietii mele,iar el a fost tot ceea ce-mi doream.Puteam sa vorbesc deschis cu el despre orice.Vorbeam foarte mult despre culori,filme,scoala,si evident..despre noi.Mi-era atat de rusine.Nu stiam ce sa cred.Mereu ma intrebam"ce fel de relatie e aceasta?".Niciodata n-a folosit expresia"vrei sa fii prietena mea?".Atunci noi ce eram?pentru ca ne simteam legati unul de altul,pentru ca ne vedeam un tot.
Niciodata nu mi s-a implinit un vis,pana cand visul meu a foat el,Nicolas."spune Jess.
Stiti?Ma tot intreb de ce se simteu asa de legati.De ce le era asa de teama,ori rusine sa-si spuna sentimentele?NU erau oare aceleasi?Veneau doar dintr-o singura directie?Imposibil!N-ar mai avea logica.Sau poate logica mea nu e logica.dar eu tind sa cred ca nu,ca eu chiar am dreptate.
Chiar adac ei nu s-au unit prin cuvinte,s-au unit prin suflete.Vocea sufletului a contat mai mult decat orice alt cuvant.Hmm...si iata cum in astfel de situatii nu cuvantul este cea mai puternica arma,ci sufletul.Cine sa ma inteleaga atunci oamenii?Cine?Suntem o specie atat de ciudata,dar in acelasi timp atat de speciala.Omul daca ar vrea, ar fi in stare sa mute si muntii,ar fi in stare sa aduca bucurie pretutindeni,sa iubeasca sincer,sa nu minta,sa respecte...Asta daca nu ar ramane doar niste idei lasate sa se stearga cu timpul....
Asadar,ei,n-au ma avut nevoie de cuvinte ca sa-si arate sentimentele.Sufletele lor s-au ocupat de tot.Ele au fost cheia ce a deschis lumea lor minunata plina de iubire,de dorinta,de respect,de credinta,de frumusete.
"Nu-mi imaginam lumea fara el,fara Nicolas al meu.Invatam pe rupte si ma gandeam la el.Eram atasata in acelasi timp de romanele de dragoste.In cel putin 10 replici ne regaseam,dar n-am fost niciodata inchisi intr-un tipar,intr-o carte.Am comparat decat o singura data,si-o sa va spun si cand,dar asta ceva mai tarziu.Chiar ni se potrivea...
Pot spune ca mi-era sete de el,mi-era greu fara el,mi-era usor cand il priveam in ochii lui minunati ca marea linistita,mi-era respiratia grea cand ii vorbeam,chiar si atunci cand foloseam mesajele ca metoda,si.....atunci cand se intampla sa ma atinga,fie si din greseala,peste mana,sau pe spate,mi se furnica pielea iar in gandul meu imi doream sa-si tina mainile pe trupu-mi care ardea de dorinta.Si apropo de acest lucru,mi-aduc aminte ca mi-a fost candva rau la liceu si atunci,cu teama,cu dorinta de a ma ajuta, isi asezase mana pe talia mea iar cu cealalta imi prinsese una dintre maini.De altfel mi-aduc aminte ca m-a si intrebat"pot sa te tin?".ahh..atunci as fi urlat sa stie un intreg liceu,ca da,poate sa ma tina,dar mi-am dat seama ca mai mare a fost satisfactia sa stiu doar eu acest lucru.sa stiu doar eu cat de mult il doream langa mine,cat de mult doream sa ma stranga in brate cat de mult doream sa ramana langa mine."
Nu stii pana nu incerci.
Vi se pare ireal ceea ce simte Jess?Vi se pare doar o inventie?Doar o exagerare?Poate ca da,poate ca nu.Dar stiti ce?Fiecare percepe intr-un fel dragostea si pentru ca in lumea in care traim dragostea e doar un joc de placere,doar ceva ieftin,pot fi numeroase interpretari.Si ce pacat,pentru ca dragostea ar trebui sa fie vis,iar visul realitate,pentru ca dragostea ar trebui sa-ti aduca cele mai minunate si pure momente,pentru ca dragostea este ceva sacru,de ce terfelesc oamenii dragostea?
Eu cred ceea ce simte Jess.De ce?Pentru ca am avut ocazia sa vad cum ii stralucesc ochii atunci cand povesteste,cum ii tremura vocea,cum isi misca palmele,cum rasufla,cum simte fiecare cuvant,cum inchide ochii si apoi ii deschide si mai fascinati de ceea ce traieste alturi de Nicolas al ei.(14)
..va urma..
:))
ReplyDelete