Libertate 17."Am nevoie de tine acum"

Vorbeam data trecuta de faptul ca o relatie implica si sacrificiu,puterea de a ti invinge temerile,puterea de a arata peroanei iubite c-o iubesti neconditionat,ca pentru fericirea voastra nu trebuie sa dati socoteala nimanui,fiindca este viata voastra,iar ceea ce Dumnezeu uneste niciun om nu poate separa,chiar daca isi doreste.

Cand treci prin foc si prin furtuna,iti dai seama ca relatia merita traita,ca exista dragoste nu doar sentimente trecatoare,sentimente firave,sentimente care nu sunt suficient de puternice incat sa poata rezista greutatilor.

"Sunt clipe cand imi vin in cap cuvinte pe care mi as dori sa le ingrop,sa le ard,sa nu mi le mai amintesc.Dar,este practic imposibil pentru ca vin alte clipe care imi aduc aminte de ele...Si plang,iar atunci imi dau seama cat il iubesc pe Nicolas,si printre lacrimi mereu soptesc"am nevoie de tine acum".Mereu ma intreb daca lacrimile pe care le-am varsat pntru anumite persoane chiar au meritat....iar acum stand si analizand,imi dau seama ca nu,n-au meritat.De ce?Pntru ca afirmatiile pe care le faceau,in afara faptului ca nu erau bazate decat pe faptul ca ele actioneaza asa,si judeca prin prisma a ceea ce ele fac,mai au chiar si pretentia sa le fie acceptate ideile,convingerile.

Astfel de oameni nu merita!Mai ales cand se gandesc doar la ei,la propriile placeri.Dar ce?Eu ce sunt,masina?Sunt om,respir,inspir,simt,am doare,rad,tusesc,plang,alerg,iubesc,iubesc,iubesc,iubesc!!!!Iar pentru ca iubesc,sunt fericita,Nicolas e fericirea mea,si de aceea merita orice risc,merita orice,pentru ca-l iubesc,si pentru ca-l iubesc,nu am niciun regret!!!"

"Vin o la mine!

Sa stii ca am inghetat pentru o clipa...

De ce?

Am crezut ca esti in spatele meu...

Dar sunt....

Dar nu te vad...(nu rade)

Simte-ma...sunt peste tot...in special in suflet..Pune ti mana pe piept.Bate?

Tare...

Ma simti inseamna!

Te iubesc!

Si eu,pentru vecie!"

Libertate 16.

Poate va vin prin gand idei precum"Cum de se pot iubi atat?","De ce ei,si nu eu?""Ce au ei atat de special?","Eu n-am simtit niciodata asa ceva,si nici nu vreau,prea multa dragoste strica","Vreau si eu sa simt acest lucru?","Oare cand voi avea si eu fericirea lor?

Pentru alte mii de ganduri,o sa va raspund acum scurt si la obiect:Niciodata nu veti simti la fel!O sa ma intrebati de ce.Raspunsul este simplu.Fiecare persoana prin constructia ei,este total dierita de o alta,asadar simte diferit,gandeste diferit,vrea diferit.Sunt multi cei care ma vor contrazice.Ok,dreptul lor,dar undeva in suflet stiu ca am dreptate.DE altfel,exista persoane care nu vor sa se angajeze in asa ceva,pentru ca ei vad dragostea precum un targ,sau pur si simplu li se pare prea complicat asa ceva,si astefel prefera ceva de scurta durata,fara complicatii,si asta doar asa..pentru un sarut...poate si ceva mai mult....dar e total diferit de ceea ce inseamna dragoste.

De altfel,dragostea inseamna si sacrificiu,puterea de a-ti invinge propriile temeri,de a nu-ti pasa de ceea ce cred altii,astefelca,tu stii cel mai bine cum ti-e bine(asta implica sinceritate fata de propria-ti persoana si fata de cea de langa tine).Asadar,pentru fericirea ta,nu trebuie sa dai socoteala nimanui.
Mai aud vorbe de genul"cariera inaintea dragostei."Nu-i condamn pe cei care nu si-au gasit din pacate dragostea adevarata,dar cei care si-au gasit-o nu ar trebui sa mai gandeasca asa,cel putin din punctul meu de vedere.
In primul rand pentru ca,o fi usor sa ajungi in varful piramidei(cate modalitati sunt azi),dar mai greu este sa te mentii acolo.Ai bani.Dar banii vin si pleaca la fel de repede cum au aparaut.Ai faima.Dar cand vine un altul sau o alta inaintea ta(prin diferite modalitati),te cam duci la fundul sacului.Si atunci,vei observa ca esti singur.
"FAIMA"nu poate sa-ti mai aduca bucurie,asadar incepi s-o cauti acolo unde ai lasat-o sa se prafuiasca,dar vei avea surpriza sa nu o mai gasesti,si atunci ce faci?Incerci s-o iei de la capat?Singur?Nu o sa fie cam greu cand iti vin in minte tot felul de amintiri?Nu o sa fie cam greu sa-ti dai seama ca pentru ceva care a durat 5 ani,ai ranit o persoana pentru toata viata?NU vei gasi apoi acea perosna in tot si toate?O vei vrea inapoi...dar e prea tarziu....
De aceea am invatat ca cel mai de pret sunt persoanele care te iubesc si pe care le iubesti.E foarte bine atunci cand iti dau un sfat sa-l urmezi,sa nu crezi ca-ti vor raul.Si evident ca ma refer la persoanele care intr-adevar tin la tine,care n-au niciun interes sa te minta,sau sa-ti strice cariera.

"Am trecut prin multe fiind in aceasta relatie.AM invatat nu numai despre noi,ci despre oameni in general.Am fost dezamagita la un moment dat foarte puternic,am zis ca nu poate sa mi se intample asa ceva.NU ACEA PERSOANA.DE CE A TREBUIT SA FIE ACEA PERSOANA?
Asta ma tot intrebam mereu...Dar mama,Nicolas,mi-au fost aproape.Ei au fost cei care au fot obiectivi cu mine exact atunci cand a trebuit,si subiectivi doar in momentele in care a fost necesar.Cred ca asta e iubirea.Nu numai un sarut.Iubirea e un tot.Implica mai mult decat atractia fizica.Conteaza ceea ce ai in suflet,modul in care iti exprimi sentimentele,modul in care ii dai libertate persoanei de langa tine.Multi confunda asta,am vazut clar acest lucru.NU POTI FACE PE CINEVA PROPRIETATEA TA.NU O POTI TINE CU FORTA LANAGA TINE.ESTE DOAR LEGAMANTUL SUFLETELOR .DOAR ACEL LEGAMANT POATE DECIDE ACEST LUCRU.Nu trebuie sa-i spui persoanei iubite"nu ma face sa sufar".Sufletul ei stie prea bine ca nu vrea si nici nu va face acest lucru.Nu trebuie sa-i spui persoanei iubite"stai lanag mine".Ea sta pentru ca asa-i dicteaza sufletul.Unele cuvinte sunt nefolositoare.Am ajus sa cred faptul ca desi s-a spus tot,inca nu s-a spus suficient.Anume,daca ne uitam la acest "te iubesc",care pe lanag faptul ca este folosit de oricine,cel putin pentru mine si Nicolas,nu este suficient.Asadar,desi ne-am spus tot prin "te iubesc",acest "tot"trebuie completat,acest "tot" nu este "tot".Pentru ca ceea ce simtitm noi nu se reduce doar la "tot",ci la infinit,imensitate.Si drept etalon as putea lua cerul.Care desi noi vedem din asezarea noastra "tot" cerul,el este mai mult decat acest"tot",el este infinit."

Libertate 15."Ce sa fac?"

Tocmai ce va spuneam data trecuta faptul ca eu cred in dragostea lui Jess,care nu e fantastica,e speciala.De ce speciala?Pentru ca daca ne uitam putin in acesta lume,numai si-un ochi sa aruncam,dragostea este privita ca ceva murdar,un etalon pe care il urmeaza toti,nu prea mai iese nimeni din tipare,crezand ca daca faci precum cel din dreaptra ta,sau stanga,va fi foarte bine.La ce bun sa copiezi?Nu trebuie sa simti acel fior care-ti incalzeste interiorul si te face sa explodezi de fericire?Sa-ti fie chipul numai zambet atunci cand esti cu persoana iubita,sa te cutremuri cand te atinge,cand iti sopteste la ureche un sincer "te iubesc"?Ah!!Dragostea este asa de frumoasa,si nu merita sa fie terfelita de cei care nu stiu s-o cunoasca!Ce teribil mi se pare faptul ca mai aud in dreapta si in stanga tot felul de moduri bizare prin care cei ce formeaza un cuplu(daca se poate numi"cuplu")isi vorbesc.Si poate ca as fi tacut,pentru ca pana la urma care-i treaba mea cu modul in care isi vorbesc,dar ceea ce este agasant este ca suna atat de fals,lispsit de stralucirea iubirii!

"O sa va marturisesc faptul ca dupa ce mi-am facut curaj sa-i spun printr-un mesaj faptul ca"Tin foarte mult,mult,mult,mult,mult,mult,mult,mult la tine",a urmat imediat intrebarea lui "Vrei sa spui ca si tu ma iubesti?",iar atunci am inghetat.Trebuie sa spun ca n-am fost o fire care sa cedeze usor,m-am luptat cu propriile sentimente,ca sa le tin in frau,dar simteam ca explodez.Ma durea ca nu-i puteam spune si eu"Te iubesc".Voiam sa-i spun si eu.Voiam sa stie ca-l iubesc.Voiam sa ma auda spunandu-i asta!Si,animata de aceste ganduri,si de faptul ca-l iubeam sincer,i-am raspuns cu urmatorul mesaj"Da,si eu te iubesc!".Ceea ce a fost ciudat,a fost faptul ca,in ciuda faptului ca parea totul atat de regizat,toate au venit de la sine,urcand amandoi trepte in acesta relatie.A fost extraordinar ca n-am sarit niciuna,si asa am ajuns sa ne cunoastem mai mult,sa ne legam mai mult.Si,iar un lucru tare ciudat a fost si acela ca,desi m-am simtit eliberata de gandul ca nu-i spunem ca-l iubesc,pentru ca imi doream foarte mult acest lucru,simteam ca am mai facut asta,adica nu mi se parea ceva nou.Si chiar m-am gandit la acest aspect,iar singura explicatie,este aceea ca iar nu am avut nevoie de vorbe.Sufletele noastre cantau acelasi cantec,stiau ca se iubesc,si azi,cu toata sinceritatea,acest "te iubesc"este atat de simplu pe langa ceea ce simtim noi atunci cand ne spunem aceste cuvinte.Asadar,am inteles faptul ca,dragostea n-are nevoie de cuvinte(desi sunt si ele importante),dar faptul ca intre cele doua suflete exista acea flacara,sa-i spun,acel fior,acea caldura placuta,este mai presus de tot!"

Asadar dragostea n-are nevoie de cuvinte(nu de multe),pentru ca dragostea adevarata vorbeste cu sufletul!Cati oare am simtit asta?(15)

Libertate 14.Si eu te iubesc!

Zilele treceau,orele de la liceu nu mai erau asa de interesante,doar el.Tremura in suflet cand il vedea pe coridor si ardea sa-l tina macar de mana.
"Mi-aduc aminte ca atunci cand il vedeam ma topeam de bucurie.Mi se parea un inger.Cel mai frumos dar primit de la Dumnezeu.A venit in calea mea intr-un moment critic al vietii mele,iar el a fost tot ceea ce-mi doream.Puteam sa vorbesc deschis cu el despre orice.Vorbeam foarte mult despre culori,filme,scoala,si evident..despre noi.Mi-era atat de rusine.Nu stiam ce sa cred.Mereu ma intrebam"ce fel de relatie e aceasta?".Niciodata n-a folosit expresia"vrei sa fii prietena mea?".Atunci noi ce eram?pentru ca ne simteam legati unul de altul,pentru ca ne vedeam un tot.
Niciodata nu mi s-a implinit un vis,pana cand visul meu a foat el,Nicolas."spune Jess.
Stiti?Ma tot intreb de ce se simteu asa de legati.De ce le era asa de teama,ori rusine sa-si spuna sentimentele?NU erau oare aceleasi?Veneau doar dintr-o singura directie?Imposibil!N-ar mai avea logica.Sau poate logica mea nu e logica.dar eu tind sa cred ca nu,ca eu chiar am dreptate.

Chiar adac ei nu s-au unit prin cuvinte,s-au unit prin suflete.Vocea sufletului a contat mai mult decat orice alt cuvant.Hmm...si iata cum in astfel de situatii nu cuvantul este cea mai puternica arma,ci sufletul.Cine sa ma inteleaga atunci oamenii?Cine?Suntem o specie atat de ciudata,dar in acelasi timp atat de speciala.Omul daca ar vrea, ar fi in stare sa mute si muntii,ar fi in stare sa aduca bucurie pretutindeni,sa iubeasca sincer,sa nu minta,sa respecte...Asta daca nu ar ramane doar niste idei lasate sa se stearga cu timpul....
Asadar,ei,n-au ma avut nevoie de cuvinte ca sa-si arate sentimentele.Sufletele lor s-au ocupat de tot.Ele au fost cheia ce a deschis lumea lor minunata plina de iubire,de dorinta,de respect,de credinta,de frumusete.
"Nu-mi imaginam lumea fara el,fara Nicolas al meu.Invatam pe rupte si ma gandeam la el.Eram atasata in acelasi timp de romanele de dragoste.In cel putin 10 replici ne regaseam,dar n-am fost niciodata inchisi intr-un tipar,intr-o carte.Am comparat decat o singura data,si-o sa va spun si cand,dar asta ceva mai tarziu.Chiar ni se potrivea...
Pot spune ca mi-era sete de el,mi-era greu fara el,mi-era usor cand il priveam in ochii lui minunati ca marea linistita,mi-era respiratia grea cand ii vorbeam,chiar si atunci cand foloseam mesajele ca metoda,si.....atunci cand se intampla sa ma atinga,fie si din greseala,peste mana,sau pe spate,mi se furnica pielea iar in gandul meu imi doream sa-si tina mainile pe trupu-mi care ardea de dorinta.Si apropo de acest lucru,mi-aduc aminte ca mi-a fost candva rau la liceu si atunci,cu teama,cu dorinta de a ma ajuta, isi asezase mana pe talia mea iar cu cealalta imi prinsese una dintre maini.De altfel mi-aduc aminte ca m-a si intrebat"pot sa te tin?".ahh..atunci as fi urlat sa stie un intreg liceu,ca da,poate sa ma tina,dar mi-am dat seama ca mai mare a fost satisfactia sa stiu doar eu acest lucru.sa stiu doar eu cat de mult il doream langa mine,cat de mult doream sa ma stranga in brate cat de mult doream sa ramana langa mine."

Nu stii pana nu incerci.
Vi se pare ireal ceea ce simte Jess?Vi se pare doar o inventie?Doar o exagerare?Poate ca da,poate ca nu.Dar stiti ce?Fiecare percepe intr-un fel dragostea si pentru ca in lumea in care traim dragostea e doar un joc de placere,doar ceva ieftin,pot fi numeroase interpretari.Si ce pacat,pentru ca dragostea ar trebui sa fie vis,iar visul realitate,pentru ca dragostea ar trebui sa-ti aduca cele mai minunate si pure momente,pentru ca dragostea este ceva sacru,de ce terfelesc oamenii dragostea?
Eu cred ceea ce simte Jess.De ce?Pentru ca am avut ocazia sa vad cum ii stralucesc ochii atunci cand povesteste,cum ii tremura vocea,cum isi misca palmele,cum rasufla,cum simte fiecare cuvant,cum inchide ochii si apoi ii deschide si mai fascinati de ceea ce traieste alturi de Nicolas al ei.(14)
..va urma..

Fericire

Sunt zile in care ma simt de parca as fi evadatat prin propria-mi lume ,de care fug,si iar fug si as vrea sa fug si sa nu ma mai uit inapoi,sa nu ma mai intorc in acesta,dar nu stiu ce ma tot tine de picioare si nu pot alegra,precum mi-as fi dorit ,ori poate ca alerg intr-un alt timp,intr-o alta dimensiune,fiindca tot ce ma inconjoara se misca la o viteza uluitoare ce ma amteste. Cad obosita .De fapt nici n-am alegrat.De fapt nici macar n-am evadat.De fapt totul este in constiinta-mi care-mi spune ce sa fac,si desi as vrea,nu pot sa plec.Trecutul,amintirile ma tin acolo,in acea lume.Nici n-as sti cum s-o definesc,ce-as putea spune despre ea... Dar,daca ma gandesc mai bine,traiesc intr-o lume galbena.Lanuri nesfarsite de maci sunt reduse tot la acesta culoare.Lanuri de maci,care in acelasi timp,sunt mii de amintiri stranse de-a lungul existentei.Amintiri ce se dechid precum ne deschidem ochii dimineata,incet,alene,mai sunt patrusi si de razele soarelui,iar atunci ii inchidem brusc,molestati de acestea,iar apoi urmeaza acelasi ciclu pana cand apa rece le da vlaga. Cand florile-s deschise complet,precum ochii trecuti prin apa rece ,iar acum treziti la viata cuprind si examineaza atatea culori,atetea forme,atatea lucruri,ceea ce iar ma oboseste,la interior,pentru ca asemenea lor,fiecare amintire se trezeste din somn,si parca incepe sa tipe precum un prunc care-si cere dreptul la mancare. Le iubesc,si in acelasi timp as vrea sa scap de ele,desi gresesc,fiindca un om fara amintiri,este un om fara comori.De fapt gresesc exprimandu-ma,anume,as vrea sa le dau uitarii doar pe unele,iar in acele momnete ma simt pe titanic,pe gigantul rupandu-se in doua.SI-as vrea sa pot rezista,sa nu cad in apa rece,ca sa nu mi opresca bataia din interior,si ma tin cu toata forta de tot ceea ce gasesc.dar la un moment dat,simt cum alunec,simt cum puterea imi slabeste,cum trupu-mi este moale,ca este traversat de serii puternice de mii de ace ce ma ustura,si ma ard la interior.AS vrea sa pot da o explicatie acestui lucru,dar nu mai am timp,pentru ca marea rece ma inghite.Sunt tinuta de alge sa nu pot iesi la suprafata,aud cant de sirene,ah atat de frumos,ma fac sa adorm,dar nu pot,nu acum,pentru ca mai am inca multe de spus.Ma lupt sa ma dezleg de legatura algelor lipicioase,si dau din maini si din picioare,simt cum iar ma ustura in pipt.Nu,nu-mi pot lasa trupul sa cedeze,pentru ca mintea-mi inca mai este prezenta,si,si...ma trezesc din vis... L-as putea numi cosmar,dar este mult mai frumos decat viata reala,asadar ma multumesc sa cred ca apa rece,ca singuratatea marii,ca acel cant al sirenelor ce ma adomea,ca gigantul rupandu-se ce m-a pus fata-n fata cu o alta dimensiune,,toate acestea fac parte dintr-un vis.Si vis,nu referindu-ma la ceea ce cuvantul in sine reprezinta,ci la faptul ca m-am trezit din el altfel,m-am trezit,am invatat sa nu cedez,in viata reala nu ai unde sau cum sa te mai trezesti,doar traiesti,esti judecat,esti invinovatit,esti marginalizat...unde sa te mai trezesti,pentru ca peste tot este la fel...si cateodata este mai bine sa cedezi... Pesimista pot parea,da, dar in acelasi timp,consider ca sunt realista...Asta este cruntul adevar,si de n-ar fi poezia,si de n-ar fi proza,n-ar mai fi nimic,am fi cu adevarat saraci,desi pentru multi,a fi sarac nu inseamna nicidecum acest lucru,si asta pentru ca se gandesc la partea materiala,nu la cea spirituala.As putea spune in acest sens urmatorul lucru,si anume,faptul ca avand a citi,pentru ca avem astfel unde sa ne regasim,acestea reprezinta comoara,comoara vietii noastre,dar..ce-ti pasa tie chip de lut? As cere prea mult rugand sa nu fiu judecata,as cere prea mult rugand sa fiu ascultata,as cere prea mult rugand sa se termine acum acest bal mascat. As cere prea mult rugand sa se gaseasca fericire in cafeaua bauta dimineata,ce a sa aroma iti inunda narile si-ti trveseaza trupul prin sangele in care a patruns cu usurina,sa se gaseasca fericire in ceaiul cu ale lui diferite arome,si a carui caldura iti ajunge pana la poarta sufletului,lasa-o sa patrunda!Sa se gaseasca fericire in senzatia pe care ti-o dau picaturile de roua sub talpi,si firul de iarba crud ce-ti gadila trupul asezat de campia readusa la viata,si-n cerul albatru si limpede precum lacrima,si-n inghetata savurata la patruzeci de grade,si care-ti reda senzatia de echilibru dintre trupu-ti expus,si caldura in exces.sa se gaseasca ferire intr-un zambet,si-n ochii sinceri,sa se gaseasca fericire in intalnirea cu parintii care te astepta cu dor,iar amintindu-ti de ei,acest lucru ii bucura enorm...sa se gaseasca fericire in azi si-n maine,si toate zilele ce vor urma,sa se gaseasca fericire in iubire,intr-o atingere,intr-o privire,sa se gaseasca fericire in inima ta,si a lui,in a voatra si-n a mea!

Portarul

Carunt, cu ochii stralucitori precum stelele,si la fel de fermecatori precum cerul de primavara,emotiv si cu vorba-i slefuita,un om simplu,iar in esenta o adevarata carte cu poeme pentru mama,statea mereu in dreptul portii salutand mereu pe cei ce veneau,pe cei ce plecau de la scoala,avand grija ca-n aceasta sa nu patrunda persoane straine afisand astfel o masca ce impunea respect,teama adesea,dar inima portarului era intangibila,nu se infiltrau cioburi ale omeniei sparte,era cald,si sincer,tremurand adesea cand vorbeam cu dumnealui. Nu era zi sa nu-l vad la scoala.Mereu zambea cand ma vedea,mereu vorbeam despre diferite lucruri,mereu asteptam impreuna,pana cand sosea parintele sau bunicul pentru a merge acasa. Era un om cum altul n-am vazut.Era intruchiparea frumusetii sufletesti,era tata,era pentru mine,desi un strain,o persoana in care avem incredere. Si apropo de incredre,apopo de lucruri bune,de omenie,de respect,de sinceritate, unde sunt?Azi,ne miram daca mai vedem unul din cap pana-n picioare care sa cunosca aceste lucruri si pe care sa le impartaseasca altora,si nu cred ca este o exagerare cand spun aceste lucruri,pentru ca sincer vorbind,asta este realitatea. Dar acest om,portarul,le detinea.Era cunoscatorul unei lumi pe care multi n-o vor vedea niciodata,pentru ca orbiti de rautate,interes,invidie,pur si simplu vor ramane orbi pe vecie. Isi putea da seama oricine de faptul ca portarul era o fiinta superioara.Recent,mi s-a intarit ideea ca geniile raman neintelese,si asta pentru ca la ora de romana vorbim despre Luceafar,daimonul,o fiinta,si-n acelasi timp un geniu.Un geniu capabil de orice pentru a indeplini iubirea pentru Catalina,iar prin orice,ma gadesc la absolut orice,si implicit la faptul ca,fiind capabil de orice, Luceafarul vrea sa renunte la eternitate pentru iubire.Dar mai bine c-a fost orpit,adica pe acest pamant ratacitor,nimic nu-l asteapta! NU cred ca gresesc spunand ca si portarul este un geniu.DE ce?Pentru simplul motiv ca,pe langa faptul ca acesta este un om,este si detinatorul unor calitati ce-l fac direfirt,il fac sa-si depaseasca conditia de portar,care nu este una umila,desi este coumna,si despre care multi cred ca este usoara si ca o pot face fara probleme. Dar portarul despre care vorbesc,avea graiul aparte,avea comportamentul special,in sensul ca stia a se face respectat(lucru foarte greu in ziua de azi,sa recunoastem),avea energie pozitiva,emana lumina,era mai mult decat ochii judecatorilor il condirerau,era un geniu... NU mai stiu nimic de dumnealui.NU stiu unde sta.NU l-am mai vazut la scoala.Plecata la liceu,orele de vizita la fosta scoala au fost cam putine,iar pe dumnealui...nu l-am mai gasit.AS vrea sa cred ca este tot geniul de altadata,as vrea sa cred este bine..

Libertate 13

Sunt milioane de perechi in acesta lume,sunt milioane de suflete ce iubesc intens(fara a ne referi la cele pentru care "a iubi intens"="a iubi cat mai mult in acelasi timp".Intelegeti ce vreau sa spun.),sunt milioane de ochi ce-si privesc partenerul intr-un fel anume,spun ei,"special",sunt milioane de replici ce nu-s rumegate bine inainte de a fi spuse,pur si simplu,vin pe moment,sunt milioane si milioane de momente ce le definesc dragostea,o privire,un zambet,o atingere,o soapta....Si totodata sunt milioane ce idei legate de dragoste,de ceea ce insemna aceasta.Sunt fel si fel ce mentalitati"eu nu ma indragostesc pana la 19 ani","eu nu o sa am prieten, pentru ca nu o sa mai pot invata".Total gresit.Unu,pentru ca atunci cand te indragostesti cu adevarat esti pur si simplu incapabil sa-ti depasesti situatia,pentru ca sincer acum,incercand sa te indepartezi de persoana iubita,iti vei face oricum mai mult rau decat bine,dar de fapt nici nu-si mai are rostul acesta explicatie,pentru ca atunci cand te gandesti la persoana iubita,treci oricum intr-un alt univers,care in acele clipe te face sa te simti unic,luceafar. Iar pentru cei/cele care-si fac griji cu privire la faptul ca nu mai pot invata,imi pare rau sa-i dezamagesc,dar acest lucru se poate,cu conditia sa ai puterea necesara sa revii din universul fascinant numit,dragoste ,la ceea ce-ti asigura existenta,munca indelungata.daca stii sa faci o diferenta,este totul ok,adica lucrurirle sa nu fie amestecate(excludem cazul in care va ajutati reciproc la teme,pentru ca si acest lucru poate fi o monstra a dragostei,a respectului). Eu cel putin,tintesc sus,mult prea sus.Nu ma multumesc niciodata cu putin,dau respect,pentru ca ma respect,dar vreau sa-mi si fie castigat respectul,pentru ca asa cum bine stim,respectul nu se cere,se castiga. Vorbe,vorbe ce nu mai conteaza in aceasta lume.Totul este superficial si redus la bani,pana si dragsotea.SE spunea candva ca dragostea poate tine si de foame,dar daca privim mai cu atentie acest "prezent",ce nu este numai o lupta crancena de supravietuire,este o lupta in care puterea(banul) si interesul(de tot felul) au rolul principal.dar cum in dragsote si-n razboi este permis orice,sau scopul scuza mijloacele,ar trebui sa inchidem gura,si cam atat.GRESIT! DA,gresit,pentru ca azi am ajuns sa ne intrebam "ce ne-am face fara silicon?"(pe colo si pe colo),in loc sa ne intrebam"unde i respectul,etica,adevarul?"(lucruri ce in dictionarul personal s-au sters)Dar ele sunt,ele raman in cativa,dar sunt acolo,cineva inca se mai revolta,cineva inca mai stie ce-i dreptatea,cineva inca o mai apara,cineva inca poate. Mi se pare oribil faptul ca oamenii recurg la tot felul de modalitati,ca sa ajunga la bani.Si se folosesc si de dragoste.Ehe,unde esti Caragiale"mosia,mosie,fonctia,fonctie....coana Joitica,coana Joitica..trai neneaco pe banii lui Trahanache..". Asta,ca o scuza(in aparenta),a existat si-n trecut,exista,si va exista mereu interes.Ce mai conteaza ca cineva si-a pus bazele in tine,ce mai conteaza ca cineva te privea cu respect,admiratie,ce mai conteaza?A iesit banu',aia e!Perfect!Ce mai conteaza ceilalti? Cam greu sa traiesti intr-o asemenea lume,dar principal este sa ne pastram valorile,principiile,dreptatea,sa le impartim si altora si sa speram ca intr-o zi(cu soare,sau fara)totul o sa fie altfel,iar dragostea sa ramana dragoste nu doar un pretext,un act lipsit de stralucire(ar trebui sa se arunce cu rosii in cei care vor sa fie actori si in viata reala exista riscul sa ramana inchisi intr-o carte,prinsi de niste idei pe care le folosesc dupa bunul plac,si mai mult vorbesc cu atata pasiune despre viata,respect,incredere,prietenie,dragoste.Nu trebuie sa fii actor,ca sa vorbesti din suflet,trebuie sa fii om.Actorul,aceasta fiind parerea mea,este un geniu care poate trece printr-un personaj,prin doua,prin trei,iar cand cortina s-a lasat,nu sta sa se caute prin nu stiu ce act,prin nu stiu ce scena,nu se pierde,nu se risipeste,ramane el,ceea ce el reprezinta,redevine om,pentru ca actorul este un om cu ceva in plus,un plus de genialitate.Si repetandu-ma,subliniez faptul ca genialitatea actorului contsa tocmai in aceasta traversare,de la cine este ,la ceea ce interpreteaza,de la ceea ce interpreteaza,la ceea ce este,multi considera acesta traversare ca fiind fara cale de intoarcere,si asta dovedeste inca o data faptul ca nu toti putem sa fim actori,cum la fel de bine,nu toti putem sa fim oameni!)