Mama mea
Grijile te-apasa,iar
Zambetul iti piere.
Somnu-ti devine chin,
Iar ziua plangi,dar in tacere...
Macar daca-ai tipa din cand in cand,
Si poate te-ai mai-ndeparta
De raul ce-ti inunda trupul,mintea,
De raul ce-ti distrugere linistea.
Zambet trist,suflet chinuit,
Pana cand sa mai astepti?
Totul e deja jucat,
Si,preferabil e sa pierzi.
Dar nu pe tine,ci pe ei,
Cei care te-au asuprit,
Cei care nu-ti recunosc
Roadele pe care le-ai muncit.
Nu visa,n-ai cum sa schimbi.
Omul cum se naste,moare.
Poate doar la-nfatisare,
Ca in suflet,e prea tarziu pentr- o schimbare.
Pentru mama
Impovarata de griji te-am vazut mereu.
Niciodata zambind cu adevarat.
Nu pentru ca n-ai vrea sa zambesti,
Dar parca totul iti este conditionat.
Insa frumusetea sufletului tau,
Ti-a lasat mama chipul intact.
Si ma rog sincer la Dumnezeu,
Sa mi te lase, precum mi te-a lasat.
Dintr-o multitudine de cuvinte,
Nu stiu care ar fi cel mai potrivit,
Ca sa-ti multumesc,mama draga,
Pentru viata ce mi-ai daruit.
Tie...cu durere
Cum as putea candva uita,
Ochii tai,privirea ta.
Cum as putea uita candva,
Primul sarut,rasuflarea ta.
Cum sa te pierd prin lumea rea?
Cand tot ce am,sunt zambetul,iubirea ta.
Cum sa te-alung din visul meu?
Cand nu m-as dezlipi de tine,
Cum nu m-as dezlipi de Dumnezeu.
Cum sa nu te strig?
Cum sa nu te-ating?
Cand tu mi-ai alungat durerea
Si noptile albe ce mi-au distrus puterea.
...P.B.
No comments:
Post a Comment