Mai ieri eram mici.Si alergam cat era ziua de lunga prin curtea din spatele casei,strigand bucuria,lasand-o sa iasa la iveala prin fiecare por al corpului,sarind,cazand,razand,si iar sarind si cazand si razand(bine,poate si plangand putin:D).Apoi ,imbracata fiindu-ne pielea in culorile apusului
stateam si admiram spectacolul pus in scena in fiecare seara de catre soare,captand cu ochii toate acele frumuseti acumulandu-le in sufletul nostru mic,dar totusi mare...
Venea apoi luna.Ce mandrete!Ce splendoare,alaturi de copilitele ei dainuia luminand pamantul ce parea acoperit cu smoala,dandu-i astfel,lumina,viata...
Dar ne fura somnul!Ochii nostri mult prea obositi isi cereau acest drept,pentru ca a doua zi sa o poata lua de la capat.
Si iar ne jucam...si radeam...si cadeam...
Cat de frumos era!
Acum?Ce mai e acum?Totul s-a modernizat...nu?Frumusetea naturii insa, a rams aceeasi,cam trivial pentru unii,nu?
Cum ai putea moderniza frumusetea,cand ea este prin naturaletea ei ceva ce tehnologia nu va putea pune in practica niciodata,sau poate ca da,dar ia ghiciti,are nevoie de adevarata frumusete
SE cam uita de unde se pleaca..se cam lasa amintirile in urma..Si,e cam pacat..
No comments:
Post a Comment